sâmbătă, 29 august 2009
"Este posibil ca scandalul in care sunt implicat sa fie valorificat politic"
Fostul primar liberal al sectorului 3, Sorin Paliga, nu exclude posibilitatea ca anchetarea sa de catre politie, in dosarul privind furtul unor macarale, sa fie coordonata "politic", avand in vedere ca cercetarea a inceput in urma cu doi ani. "Eu am aflat in mai 2000 ca politia cerceteaza disparitia acelor subansamble de macarale, cu cateva saptamani inainte de sfarsitul mandatului de primar. Atunci am vorbit cu seful politiei din sectorul 3 si mi s-a spus ca nu-i nimic grav", a spus Paliga in conferinta de presa a PNL. El a adaugat ca a dat prima declaratie la politie in octombrie 2001, dar ca nici atunci nu i s-a spus ca ar fi vorba despre o infractiune grava. "Nu pot explica ce se intampla acum. Eu nu am nimic pe constiinta. A fost vorba de o actiune normala de salubrizare a Bucurestiului", a afirmat fostul primar. El a admis, insa, ca este posibil ca unii dintre functionarii Primariei Sectorului 3 sa-si fi depasit atributiile atunci cand au cerut demontarea macaralelor de pe un domeniu care nu era public. "Pe vremea aceea nu exista o harta cadastrala a terenului si nu ne-am dat seama ca terenul respectiv nu era proprietate publica, ci ca se afla exact langa domeniul public", a afirmat Paliga. El a mai spus ca cercetarile in acest dosar vor continua, atat in ceea ce-l priveste, cat si in cazul celorlalte opt persoane implicate. "Mai poate dura cateva luni, chiar un an, va fi o perioada de disconfort pentru mine, dar rezultatele nu pot fi decat normale", a adaugat Paliga. Daca fostul primar a fost foarte rezervat in declaratii, colegii sai de partid au calificat anchetarea lui Paliga drept "abuziva" si au cerut demiterea ministrului de Interne, Ioan Rus, pe care-l considera responsabil pentru actiunea "politica" a politistilor. Liderii liberali s-au intrebat de ce era necesar ca Sorin Paliga sa fie retinut de politie, in conditiile in care dosarul avea mai mult de doi ani vechime. Fostul primar este cercetat pentru abuz in serviciu impotriva intereselor publice, fiind acuzat ca, impreuna cu mai multe persoane, a sustras si valorificat mai multe subansamble de macara.