Google este pe cale să laseze o arhivă online a ziarelor vechi. Compania a încheiat parteneriate cu 100 dintre cele mai importante ziare, care au oferit materiale pentru arhiva
de pe Internet. Copiile
ziarelor au fost scanate, urmând să fie incluse în această arhivă. Imaginile de pe Internet vor prezenta paginile din ziare exact în varianta acestora de la momentul apariţiei.
Potrivit BBC News, vicepreşedintele Google, Marissa Mayer, a declarat că este un proiect de maximă importanţă. Aceasta a participat la conferinţa "TechCrunch50" din San Francisco, unde a prezentat pentru prima oară proiectul. În prima parte a prezentării, doamna Mayer a arătat imagini dintr-un articol despre primii paşi făcuţi de un american pe lună, articol luat din ediţia "Rome News Tribune" de la acea vreme. Pe lângă acest articol, Mayer a mai arătat titluri din alte ziare referitoare la acest subiect, poze şi reclame
care făceau referinţă la acea zi istorică. "Importanţa proiectului constă în înţelegerea contextului în care au avut loc anumite evenimente." a spus vicepreşedintele Google.
Arhiva online a fost creată în aşa fel încât atunci când se caută un subiect anume, să se găsească si alte articole care fac referire la acelaşi subiect. Tehnologia folosită la scanarea ziarelor este asemănătoare cu cea folosită pentru "Google Books". Acestă procedură este una complexă şi va dura aproximativ doi ani. Google a colaborat cu două ziare americane, "Washington Post" şi "New York Times", pentru a parcurge într-un timp cât mai scurt procedura de scanare a ziarelor.
Puni Soni, reprezentat al Google, a scris pe blogul companiei că, în următorii ani, proiectul va căpăta amploare. "Vom începe să colaborăm cu cât mai mulţi editori, iar scopul nostru final este ca miliardele de pagini de ziare să fie cât mai accesibile tuturor utilizatorilor de Internet."
Iniţiativa Google este una benefică pentru toate ziarele implicate în proiect. Pierre Little, editorul publiaţiei "Chronicle Telegraph" din Quebec, a declarat că acest proiect va aduce o contribuţie semnificativă jurnalismului. "Ne ajută să deblocăm resurse care rămaseseră nefolosite." a spus acesta.
09 iulie 2009
Se amână sfârşitul lumii? Experimentul LHD va începe pe 21 octombrie, fără Băsescu
ig Bang-ului, a îngrozit deja întreaga lume. Există deja foarte multe scenarii pesimiste care susţin că ceea ce se va întâmpla în tunelul de la graniţa dintre Elveţia şi Franţa va declanşa o gaură neagră care va înghiţi pământul. Practic, experimentul Large Hadron Collider ar putea provoca sfârşitul lumii, susţin unii cercetători.
Se amână Apocalipsa?
Dacă va fi aşa, trebuie să ştim că vom putea totuşi să mai stăm liniştiţi cel puţin o lună. Şi asta pentru că, miercuri, la Geneva, va avea loc doar un test al celui mai mare
accelerator de particule din lume. Experimentul final va avea loc pe 21 octombrie, în prezenţa şefilor de state din 20 de ţări, mai puţin România. Şi asta pentru că ţara noastră, deşi participă la experiment, nu este parte integrantă a proiectului, procedurile fiind în curs. Aşadar, preşedintele Traian Băsescu nu va fi prezent la evenimentul din 21 octombrie, când ar putea începe oficial sfârşitul Planetei.
Acum o lună, testare eşuată
Şi totuşi, ce se va întâmpla miercuri la Geneva? Potrivit directorului Institutului de Fizică Nucleară, Nicolae Zamfir, miercuri va avea loc doar un test final al experimentului Large Hadron Collider. Se va verifica practic dacă fascicolul de protoni poate trece prin acceleratorul de particule, "pentru a nu exista surprize în momentul în care la faţa locului vor fi 20 de şefi de state", potrivit declaraţiei lui Zamfir pentru Antena3.ro. Acesta spune că testul din 10 septembrie ar putea dura doar câteva minute, iar rezultatul lui ar trebui comunicat imediat opiniei publice. Ce nu se prea ştie însă este că, acum o lună, a mai avut loc un test asemănător care a eşuat.
Românii care lucrează la Big Bang
România a participat cu aproape 70 de persoane la experimentul Large Hadron Collider, majoritatea membri ai Institutului de Fizică Nucleară de la Măgurele. În acest moment la Geneva se mai află 12 cercetători români, care vor prelucra datele de la testul de miercuri. Coordonatorul cercetătorilor români este doctorul Mihai Caprini. Deocamdată, ţara noastră nu face parte oficial din cele 20 de ţări care sprijină evenimentul Large Hadron Collider.
Băsescu va lipsi de la evenimentul final
Pentru a participa oficial, la nivel de ţară, la acest eveniment, trebuiesc întrunite câteva condiţii. În primul rând, trebuia evaluat potenţialul ştiinţific al ţării. "Am fost în proceduri de verificare şi sperăm ca raportul final să fie favorabil. Din păcate, raportul se va prezenta în decembrie, iar experimentul va avea loc în octombrie. Deci, luna viitoare şeful statului român nu va fi prezent la ceremonia oficială de lansare", a declarat Mihai Zamfir pentru Antena3.ro.
Magnetul uriaş şi gaura neagră
Centrul European pentru Cercetare Nucleară - cea mai importantă instituţie dedicată cercetării originilor materiei - a instalat în tunelul de la graniţa dintre Elveţia şi Franţa cel mai mare şi mai puternic detector de particule creat vreodată: un dispozitiv cântărind 12.000 de tone, desfăşurat într-un tunel cu o lungime de 27 de kilometri, având ca principal component, pe lângă alte 14 părţi, un uriaş magnet de 2.000 de tone, 16 metri înălţime, 17 metri lăţime şi 13 metri lungime. Proiectul LHC - Large Hadron Collider, este finanţat de 20 de state, a costat 5,4 miliarde € şi va avea loc la o adâncime de 92 de metri sub centrul de cercetare situat în apropiere de Geneva. Experimentul, care va debuta pe 21 octombrie, ar trebui să dureze 10 ani, timp în care cel mai mare accelerator de particule din lume ar trebui să funcţioneze non-stop. Aşadar, condiţii optime permanente pentru producerea unei găuri negre, potrivit pesimiştilor.

PC solicită Comisiei Europene oprirea experimentului Big Bang
Partidul Conservator solicită Comisiei Europene să oprească experimental care se va desfăşura la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, prin care se încearcă recrearea condiţiilor Big Bang-ului, experimentul care ameninţă Planeta prin rezultatele sale imprevizibile, a declarat marţi senatorul conservator Marius Marinescu.
El s-a arătat nedumerit că Guvernul României nu a luat niciun fel de atitudine în acest sens, şi a precizat că PC a trimis o serie de scrisori de protest către toate ambasadele şi organizaţiile internaţionale cu statut de observator al centrului care derulează proiectul.
"PC cere stoparea experimentului derulat de Centrul European de Cercetări Nucleare care este extrem de riscant pentru sistemul planetar. Solicităm Comisie Europene să facă demersurile necesare pentru stoparea acestui proiect care trebuie oprit imediat în condiţiile în care specialiştii au semnalat că poate duce la apariţia unor găuri negre. (...) Ne aşteptam ca şi Guvernul să procedeze la fel, dar se pare că pe ultima sută se ocupă de alte tunuri date bugetului de stat", a spus Marius Marinescu.

Electronic Arts lanseaza Spore
Electronic Arts a lansat oficial unul din cele mai asteptate jocuri din ultimii ani, Spore. Conceput de catre Will Wright, parintele seriilor de jocuri SimCity si The Sims, Spore ar trebui sa reprezinte jocul suprem de simulare si strategie.
In Spore, jucatorii isi dezvolta personajul de la stadiul de organism
unicelular ce traieste in apa, care este dus apoi prin diverse faze al evolutiei, ajungand la o creatura terestra, care apoi formeaza triburi, creeaza o civilizatie, cuceresc planeta pe care au aparut si apoi pleaca in spatiu
si colonizeaza alte planete si galaxii.
Jocul ofera un grad mare
de customizare, de la modul in care arata creaturile, dupa cum s-a putut vedea de la lansarea tool-ului de customizare al acestora, Creature Creator, pana la cladirile in care acestea locuiesc, hainele
pe care le imbraca si vehiculele pe care le conduc.
spore004-1.jpgSpore are si o componenta online, fiind populat de creaturi realizate nu de catre designerii de la EA, ci de catre alti utilizatori, creaturi accesibile prin asa-numita Sporepedia, o baza de date cu creaturile realizate cu Creature Creator de catre utilizatori, si care in 18 zile de la lansare a ajuns sa contina mai multe creaturi decat speciile cunoscute de pe Pamant. Jucatorii nu pot insa interactiona unii cu ceilalti in mod direct, prin civilizatiile pe care le-au creat.
Electronic Arts se asteapta ca Spore sa devina o franciza cu un succes similar cu cel atins de The Sims, care a depasit in luna aprilie pragul de 100 milioane de copii vandute. Unii analisti estimeaza ca EA ar putea vinde peste 2 milioane de copii numai pana la sfarsitul acestui an. EA se asteapta totodata ca jocul sa devina o sursa constanta de venit, bazat pe milioane de micro-tranzactii cu diverse accesorii, obiecte si haine virtuale pentru creaturile din Spore, care ar urma sa fie achizitionate separat de catre jucatori.
Spore este disponbil atat pentru PC, cat si pentru Mac si Nintendo DS, si vine si cu o varianta mobila, Spore Origins, pentru telefoane mobile, iPod-uri si iPhone. In viitor sunt asteptate si versiuni pentru consolele de jocuri Wii, PS3 si Xbox 360.
Lansarea Spore nu a fost insa fara probleme, utilizatorii din Europa raportand probleme la intrarea pe site-ul european al EA, pas obligatoriu pentru a-si activa jocul. Utilizatorii se plang de asemenea si de restrictiile legate de licenta jocului, aceasta permitand maxim 3 activari/instalari ale jocului.
Primele review-uri ale lui Spore par sa fie foarte bune (Total Video Games, Pocket Lint), dar exista si voci (Ars Technica) care cred ca jocul este sub asteptari, un lucru poate normal pentru un joc atat de discutat si de la care asteptarile au fost foarte mari.
(Sursa: Information Week, Ars Technica, BBC)

Cercetătorii români care participă la experimentul de la CERN sunt convinşi că mâine nu va fi sfârşitul lumii
xperimentul secolului, care ar putea demonstra geneza omenirii, naşte controverse puternice în toată lumea. Unii oameni de ştiinţă recunosc că, în cazul unui eşec, efectele ar putea contribui la sfârşitul lumii. Dacă va fi un succes însă, rezultatele sale vor fi cel puţin la fel de importante ca primul pas al omului pe Lună. Un lucru este sigur, mâine nu va fi sfârşitul lumii.
Doar o zi a mai rămas până la experimentul secolului, la care s-a lucrat 15 ani. Experimentul ar putea oferi informaţii preţioase despre formarea Universului, simulând o explozie de tipul Big Bang.
La CERN - Centrul European pentru Cercetări Nucleare de la Geneva, va fi pus în practică un proiect la care 10.000 de savanţi din peste 70 de ţări au lucrat mai bine de 10 ani. Aproape o sută de români se află printre ei. În camera de comandă a detectorului Atlas, 1500 de cercetători sunt antrenaţi să prelucreze milioanele de informaţii care vin în fiecare secundă. Printre ei şi 30 de români.
Călin Alexa este unul dintre cercetătorii care lucrează la prelucrarea informaţiilor strânse de unul dintre cele patru detectoare, pe nume Atlas. El a explicat pentru Realitatea TV cum va decurge experimentul de mâine.
Protonii vor pleca în cursă mâine la ora 10. Vor trece printr-un tunel de 27 de km lungime şi vor face 11.000 de ture într-o singură secundă. În momentul în care se vor ciocni, vor produce o mie de milioane de particule, iar patru aparate, de mărimea unor catedrale, vor detecta şi selecta aceste particule.

Pariul lui Stephen Hawking
izicianul britanic Stephen Hawking a spus azi că a pariat 100 de lire că experimentul de mâine nu va găsi "particula lui Dumnezeu", un adevărat Graal al fizicii, arată AFP.
LHC, cel mai mare
accelerator de particule din lume, "va mări de patru ori energia
la care putem studia interacţiunea dintre particule. După stadiul actual al cunoştinţelor, asta ar trebui să fie suficient pentru a descoperi particula lui Higgs, cea care le conferă masă tuturor celorlalte particule", a spus fizicianul.
"Eu cred că ar fi mult mai interesant dacă nu îl găsim pe Higgs. Asta ar arăta că ceva nu a mers şi că trebuie să ne reorganizăm gândirea. Am pariat 100 de lire că nu o să-l găsim pe Higgs", a mai spus Hawking într-un interviu pentru BBC, citat de Reuters.
Faptul că nu va fi descoperită "particula lui Dumnezeu" nu va însemna însă un eşec, crede Hawking. Indiferent de rezultat, fizicianul e de părere că experimentul ne va spune multe lucruri despre structura Universului.
"Experimentul LHC, ca şi programul spaţial, sunt vitale dacă rasa umană nu vrea să se sufoce şi în final să dispară", a mai arătat Hawking.
Atins de scleroză laterală amiotrofică, aproape paralizat, Stephen Hawking este profesor la Universitatea din Cambridge. El s-a specializat în găurile negre şi este autorul mai multor cărţi de succes de popularizare ştiinţifică.

Savantii care se joaca de-a Big Bang amenintati cu moartea
Oamenii de stiinta implicati in cel mai amplu experiment stiintific organizat vreodata - menit sa recreeze fortele care au creat Universul dupa Big Bang - au primit amenintari cu moartea de la persoane care se tem ca savantii vor provoca sfarsitul lumii, informeaza Telegraph.co.uk.
Experimentul va fi lansat miercuri, cand mecanismul (in valoare de 5 miliarde de euro
) - care va recrea fortele rezultate in urma Big Bang-ului, aceleasi care au dus la formarea Universului - va fi pornit la Cern, langa Geneva in cadrul sediului organizatiei europene de cercetare nucleara. Cu ajutorul dispozitivului, cercetatorii vor simula conditiile nasterii Universului, de-acum 14 miliarde de ani, determinand ciocnirea protonilor la o viteza de sapte ori mai mare
decat cea atinsa in cadrul ultimului experiment de acest gen. Ei spera ca prin acest test sa gaseasca dovezi ale dimensiunilor extra-spatiale, creand mici gauri negre care sa "clipeasca" in interiorul si in afara spatiului cunoscut. Cativa dintre cercetatorii implicati in experiment au declarat ca au primit e-mailuri si telefoane de amenintare din partea unor reprezentanti ai opiniei publice. Acestia din urma se tem ca dispozitivul ar putea provoca cutremure sau tsunami care ar putea distruge lumea. Proiectul a atras reactii controversate si din partea scepticilor, ingrijorati de siguranta experimentului. Profesorul Otto Rossler, chimist german, s-a declarat ingrijorat de perspectiva obtinerii gaurilor negre, care ar "putea inghiti planeta din interior". Conform altor experti, temerile savantului sunt nefondate.

Olt: Ucişi într-un accident de motocicletă
câteva ore după ce, la intrarea într-o curbă, bărbatul a pierdut controlul vehiculului şi a lovit un autotractor care se deplasa regulamentar.
Dan Iulian Bîrţan, de 41 de ani, din Corabia, judeţul Olt şi soţia acestuia, Maria, de 35 de ani, se deplasau pe o motocicletă către casă, la Corabia. În localitatea Piatra-Olt, în curba de pe strada Traian, conducătorul motocicletei a pierdut controlul asupra vehiculului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un autotractor care circula regulamentar. „Veneam din Caracal şi mă îndreptam spre Slatina. La intrarea în curbă am văzut cum motocicleta se îndreaptă spre mine. Cred că motociclistul pierduse controlul asupra vehiculului. Am pus frână şi am tras dreapta, dar a fost în zadar“, a declarat conducătorul autotractorului, Marian Panache, de 22 de ani, din Craiova.
Acelaşi lucru susţin şi alţi participanţi la trafic
. „Eram în spatele autotractorului. Motocicleta avea viteză şi s-a izbit de aripa autotractorului“, a spus unul dintre şoferii care au văzut tragedia.
În urma impactului cu autotractorul, conducătorul motocicletei a decedat pe loc, iar soţia acestuia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde, la câteva ore de la accident, a murit. Medicii de la Unitatea Primire Urgenţe au fost rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale femeii încă de la început. „În jurul orei 13.00, a fost adusă la UPU o femeie de 35 de ani. Aceasta prezenta multiple leziuni, starea ei fiind foarte gravă. O echipă de medici
a încercat să o stabilizeze“, a spus purtătoarea de cuvânt a SJU, Cristina Bontescu.
Viteza ucide
Poliţia a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele în care s-a produs
accidentul. „Din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic, la intrarea într-o curbă la dreapta, semnalizată regulamentar, pe strada Traian din Piatra-Olt, Dan Iulian Bîrţan, conducătorul motocicletei cu numărul de înmatriculare OT-90-ALO, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune pe contrasens cu autotractorul cu numărul de înmatriculare B-87-RJW, care circula regulamentar“, a spus Nicolae Trifu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Olt.
Cercetările vor stabili cauzele şi împrejurările comiterii acestui accident de circulaţie. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest şi s-a stabilit că acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză se va întocmi dosar
penal pentru ucidere din culpă, conform prevederilor art. 178 din Codul Penal.

Iasul desfigurat
upa Bucuresti, Iasul este orasul din tara cu cele mai multe imobile de patrimoniu. Cele mai multe sint insa in paragina, sub ochii indiferenti ai autoritatilor locale. Daca ar fi restaurate, ele ar schimba fata orasului, crescindu-i potentialul turistic. "Proprietarii ar trebui obligati sa le restaureze, iar statul sa ii scuteasca de impozite", avanseaza o solutie Vasile Munteanu, seful Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu. Viceprimarul Camelia Gavrila recunoaste ca primaria nu are nici un plan coerent legat de reabilitarea acestor imobile.
Iasul este primul oras din tara, dupa Bucuresti, ca numar de imobile vechi intrate pe lista de patrimoniu. Cu toate acestea, cea mai mare parte dintre ele sint lasate in paragina pentru ca, fie sint in proces de retrocedare, fie au fost retrocedate, iar proprietarii nu isi dau interesul sa le reabiliteze. In ambele situatii avem insa de-a face in primul rind cu neglijenta statului, mai precis a primariei Iasului, care timp de aproape 20 de ani nu a venit cu nici un plan pentru salvarea patrimoniului istoric orasului. Casa Conachi, Casa Conservatorului - casa evocata de Ionel Teodoreanu in "Ulita copilariei" sau in "Casa bunicilor" - casele de pe strada Colonel Langa, chiar Casa Bals si Casa Basota sint doar citeva exemple, cele mai importante in opinia istoricilor, din lista care depaseste peste 100 de imobile cu valoare de patrimoniu din Iasi lasate sa se degradeze de autoritatile iresponsabile.
Casa "Conachi" sau "Rosetti"
Scriitorul Ionel Teodoreanu nota intr-una dintre lucrarile sale: "Iasul nu mai e acolo. Iasul e atunci. De aceea, de la o vreme nu l-am mai numit Iasul, sau «batrinul nostru Iasi», cum il revendica poetic moldovenii, ci dulce Tirgul Iesului, cum nu-i spun decit eu".
Dulceata acestui spatiu
s-a amarit treptat, acele pietre care ne vorbeau, la orice pas, de trecut nu mai reprezinta nimic in peisajul constructiilor inalte, aruncate de-a valma si fara noima, fara respectarea vreunui plan urbanistic. Acele cladiri, care mai pastreaza inca insemnele secolelelor XVIII - XIX, sint lasate in paragina.
Cu toate acestea, Iasul se claseaza pe locul al II-lea, dupa Bucuresti, la numarul de imobile vechi intrate pe lista cladirilor de patrimoniu. Aceasta pozitie ar putea deveni subiect de mindrie locala si resursa importanta pentru Iasul turistic doar in conditiile in care imobilele respective nu s-ar afla intr-o cumplita stare de degradare. In Iasi sint mai mult de 100 de astfel de case vechi, peste care timpul a lasat urme adinci.
Chiar daca nu sint considerate a fi monumente istorice, imobilele sint trecute pe lista de patrimoniu datorita, in primul rind, vechimii lor. Insa, ceea ce afirma Nicolae Iorga la inceputul secolului XX, ca la Iasi trecutul nostru traieste mai viu si mai bogat ca oriunde, a devenit o povara apasatoare. Peste tot se citeste nepasarea.
Daca urci Copoul si treci pe linga casa cunoscuta drept Casa "Conachi" sau "Rosetti" - dupa Ioan Mitican, scriitor si cunoscator pasionat al istoricului acestui oras - nu te poti elibera de o intrebare: „de ce este lasata in paragina aceasta cladire?!". De ce o casa atit de frumoasa si de veche se afla intr-o situatie atit de deplorabila?
Cladirea a fost ridicata intre 1803-1816 si a apartinut Elenei Hrisoverghi. Citiva ani mai tirziu casa a fost distrusa intr-un incediu, iar apoi, reconstruita. La sfirsitul secolului al XIX-lea a fost vinduta, potrivit unora, lui Grigore Bals, potrivit altora, familiei Rosetti.
"De-a lungul timpului casa, pe care unii o atribuie fie familiei Bals, fie familiei Rosetti, a fost folosita drept banca si magazin de piane. Casa cu trotuar pe sub ea, cum ii zic eu, este construita in vechiul stil
romanesc, clasic, cu terasa, cu stilpi de sustinere al balconului. Cu toate acestea, casa este o ruina. Ea ar trebui sa fie prezentabila, mai ales ca este amplasata de Copou", spune Ioan Mitican.
In subsolul acestei cladiri a fost, in anii ‘50, primul sediu al Securitatii. Acum, la parterul casei este o bodega. Casa a fost retrocedata acum doi ani, iar cei sase proprietari ai ei se afla in plin proces cu "Trustul de Constructii", care, dupa cum afirma unul dintre ei, si-a insusit terenul de sub casa si din imprejurimi. Proprietara cu care am vorbit si care a refuzat sa ii facem public numele nu o considera valoroasa. "Casa nu are importanta istorica si arhitectonica. Nu este un monument istoric si nu are valoare de patrimoniu", afirma proprietara.
Istoricii spun insa ca cladirea este importanta prin insasi vechimea ei. "Exista numeroase criterii prin care o casa este considerata importanta si prin care ea intra in patrimoniul national. Vechimea este unul dintre ele. Valoare ii confera si existenta elementelor arhitectonice deosebite, daca are importanta memoriala, daca in interiorul ei s-a petrecut un mare eveniment istoric etc", explica Vasile Munteanu, seful Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Iasi.
Pe strada Zlataust, cea de linga Universitatea Petre Andrei, care da in strada Otilia Cazimir, la numarul 7, se afla o cladire care nici nu se vede din cauza copacilor si balariilor care ii sufoca fatada. Este misterioasa nu numai prin lipsa de vizibilitate dar si prin faptul ca aici nu se intimpla nimic de zeci de ani. Imobilul, in care au locuit bunicii lui Ionel Teodoreanu este o ruina ai carei pereti au pastrat glasul celui care a scris frumoasele povestiri despre "dulcele Tirg al Iesului".
"Casa este evocata de scriitor in «Ulita copilariei», «Casa bunicilor». A apartinut familiei pina in 1950 cind a fost luata de regim si data altor locatari. In prezent este parasita. Este strigator la cer ceea ce se intimpla cu ea!", spune Mitican.
Respectivul imobil nu figureaza in inventarele domeniilor public si privat ale Muncipiului Iasi si nici in domeniul privat al statului aflat in adminsitrarea Consiliului Local Iasi, dupa cum mentioneaza Cristina Neculai, de la Directia de Administrare
a Patrimoniului Public si Privat. "Cunosc situatia casei. Acolo sint doua corpuri. Insa nu se stie cine este proprietarul acestora", spune si Vasile Munteanu.
Casa Conservatorului
Pe strada Gavriil Muzicescu nr. 3 "supravetuieste" o casa pe linga care pina si vegetatia refuza parca sa creasca. Casa Conservatorului, aflata chiar vis-a vis de Biserica Banu, mai jos de statia de tramvai din Fundatie (unde, o perioada, a avut sediul partidul Noua Generatie al lui Gigi Becali) e o adevarata bijuterie arhitectonica, insa doar daca ai imaginatia bogata si poti sa treci dincolo de geamurile sparte, grilaje si usa inchisa cu un lacat imens.
Curiosii pot privi pe geam. In saloanele mari
de la parter, mobilierul elegant de odinioara a fost inlocuit cu niste cauciucuri, lemne, mizerie, praf. Casa a fost cosntruita in secolul al XVIII-lea. Initial a avut doar un singur nivel, insa la inceputul secolului al XIX-lea i s-a mai adaugat un etaj. In 1846 a fost inchiriata Conservatorului din Iasi.
"Casa Costache Ghica a apartinut familiei princiare. Casa este foarte frumoasa. Ea a fost inchiriata pe vremuri Conservatorului, aici sustinindu-se cursuri. Casa trebuie pastrata pentru ca apartine vechii zestre arhitecturale a orasului", povesteste Mitican.
Acum trei ani ani, casa a fost vinduta de nepotii Elizei Rodica Ghica, Alexandru si Barbara Panco, fimei U.P.I.S Invest, contra sumei de 400.000 de euro
. Se zvonea atunci ca imobilul respectiv va fi transformat intr-o pensiune sau un minihotel. Anul trecut firma a scos casa la vinzare cerind pe ea 1 milion de euro. Abia acum citeva saptamini casa a fost, din nou, vinduta.
Strazile Cuza Voda, Pacurari, colonel Langa - pline de case in paragina
Si totusi ce ar trebui sa sa faca pentru a se rezolva aceasta problema? Cine sint responsabili de situatia cladirilor prezentate mai sus, la care se pot adauga imobilele de pe strada Colonel Langa, cea care coboara pe linga Mitropolie, casele de pe Cuza Voda, printre care si fostul sediu al PNTCD, Casa Basota de pe Sararie, casele vechi de pe strada Pacurari?
Unul dintre motivele invocate pentru starea in care au ajuns sint litigiile pentru retrocedare, care au durat ani pentru unele dintre ele. In al doilea rind, un proprietar de casa intrata in patrimoniu are responsabilitati mult mai mari pentru ca acestea pot fi restaurate doar daca nu li se modifica structura.
"Proprietarii ar trebui obligati sa le restaureze. Mult timp, din cauza faptului ca legea este cum este, nu s-au gasit caile de rezolvare a problemei. Nu mai vorbesc chiar si de indolenta unor proprietari. Recent, am intocmit chiar primul dosar penal pentru dezinteres, unui astfel de proprietar de casa de patrimoniu. Daca legea ar fi mai clara, proprietarii ar risca chiar sa fie expropriati. Acestia trebuie sa inteleaga ca nu pot dispune de proprietate cum vor ei", explica Munteanu, nedorind sa dea detalii despre dosarul intocmit.
Din pacate, nici statul nu face nimic pentru proprietari. "Statul nu ajuta proprietarul cu mare lucru. I se deduc citeva cheltuieli si atit. Ar trebui ca Statul sa scuteasca de impozite pe cei care vor sa restaureze spatiile pe care le detin", ofera o solutie Munteanu.
Profesorul Ioan Caprosu, de la Facultatea de Istorie, autor al cartii "Iasii vechilor zidiri", considera ca o solutie buna pentru ca aceste cladiri sa poata fi pastrate in patrimoniul cultural al orasului ar fi interventia ferma a statului. "Statul trebuie sa cumpere cladirile de patrimoniu de la proprietarii lor si sa le restaureze", spune Ioan Caprosu.
Nu exista nici un plan de reabilitare urbana a Iasului
Camelia Gavrila, viceprimar al orasului Iasi, este constienta de importanta dar si de starea acestor cladiri. Insa, tot ea ne-a afirmat ca Primaria nu are inca nici un plan pentru a rezolva problema. Dimpotriva, in Primarie, in momentul de fata, exista doar discutii care apar cind unul dintre angajatii acestei institutii trece pe linga una dintre aceste cladiri. "Aceste case ar merita sa intre intr-un proiect, de tipul celui de la Sibiu, care reprezinta deja un model coerent de buna practica. Regret ca nu se poate face ceva pentru imobilele proprietate particulara. Pentru acestea cea mai buna solutie ar fi sa cautam o forma comuna de investitie pe proiect finantat de stat si de contribuabil", spune Gavrila.
Motivul pentru care nu se poate face ceva este, zice ea, este tocmai lipsa actualizarii PUG-ului, planul urbanistic general, care abia la anul va fi finalizat. "Am cerut un proiect de strategie urbana si mi s-a spus ca trebuie sa ne raportam la proiectul Orizont 2020. In momentul de fata, sint doar discutii si planuri de proiecte legate de aceste cladiri", mai adauga Gavrila.
De ce aceste cladiri sint doar subiect de discutii accidentale? Din cauza unor inertii, zice Gavrila, din cauza diferentelor de opinie dintre cei aflati la conducerea orasului dar si pentru ca este nevoie de implicarea statului intr-un proiect de regenerare urbana, daca se doreste ca Iasul sa devina in 2012 sau in 2020 capitala culturala europeana.
Una peste alta, aceste inertii precum si lipsa proiectelor nu fac decit sa puna si mai multa patina pe aceste imobile care se afla deja pe "ultimul drum".

Constanta: Escrocheriile unui taximetrist particular...
Un taximetrist constănţean este cercetat de poliţişti pentru înşelăciune după ce, la finalul unei curse, le-a pretins unor clienţi o sumă de bani de trei ori mai mare decît cea taxată în mod normal pe distanţa respectivă. Spre ghinionul său, cele două femei pe care a încercat să le păcălească erau nimeni altele decît mama şi mătuşa preşedintelui Camerei Judeţene a Taximetriştilor din Constanţa, Marin Neagu. Cele două femei, Miţa Neagu, de 73 de ani, şi sora sa, Alexandrina Klein, de 76 de ani, spun că, ieri dimineaţă, după ce au coborît din tren, au căutat un taxi pentru a ajunge acasă. Ele au fost practic invitate de şoferul unui taxi parcat în faţa gării să urce în maşina sa. La prima vedere totul părea a fi în regulă pentru că firma semăna foarte bine cu cea a uneia cunoscute. Surpriza a venit în momentul în care au ajuns la destinaţie, pe strada Frunzelor, în cartierul Coiciu, şi taximetristul le-a pretins suma de 25 de lei în loc de 8 lei, cît plătiseră în urmă cu o săptămînă pentru o cursă similară. Plin de tupeu, taximetristul le-a spun că, între timp, tarifele s-ar fi mărit de trei ori şi că ar fi bine să lase comentariile şi să achite cursa dacă nu vor să ajungă la poliţie. Enervată, Miţa Neagu i-a cerut şoferului bonul fiscal iar taximetristul i-a dat... un tichet de masă!! Nici în momentul în care femeia i-a spus că este mama lui Lică Neagu, şeful Camerei Taximetriştilor din Constanţa, şoferul nu s-a lăsat impresionat. Cele două femei au coborît şi, în agitaţia creată, Alexandrina Klein şi-a uitat portofelul pe bancheta din spate a maşinii. Ajunsă acasă, Miţa Neagu i-a cerut ajutor fiului ei, care, în scurt timp, a dat de urma escrocului, după ce a aflat de la rudele sale numărul de înmatriculare al maşinii. Autoturismul, un Nissan Primera cu numărul CT 94 DOG, ce aparţine lui Ion Doagă, era parcat în faţa gării Constanţa, în aşteptarea altor clienţi pe care să-i jecmănească, luîndu-le mai mulţi bani la fiecare cursă. Femeile păgubite au chemat poliţia întrucît, pe lîngă faptul că fuseseră înşelate, portofelul uitat în maşină a fost găsit fără niciun ban în el. La locul scandalului a sosit şi un inspector de la Corpul de Control al Primăriei Constanţa, care în urma verificărilor a constatat că emblemele maşinii erau fixate cu magneţi şi nu lipite, aşa cum prevede legea, motiv pentru care a fost amendat cu 500 de lei. Pentru că nu-şi avea legitimaţia expusă pe bordul maşinii, taximetristul a mai primit o sancţiune, de data aceasta de cinci mii de lei. Totodată, aparatul de taxare va fi verificat astăzi, la Institutul de Metrologie, pentru a se stabili dacă era modificat astfel încît să înregistreze sume mai mari decît cele reale. Dar asta nu e tot. Poliţiştii au înregistrat reclamaţia femeilor şi îl cercetează pe Ion Doagă pentru înşelăciune. Ca replică la toate acuzaţiile aduse, taximetristul susţine că întrega poveste ar fi o înscenare.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)