sâmbătă, 19 septembrie 2009

Un infractor a asasinat un gardian public si a jefuit doua benzinarii din zona Caransebesului

Jafuri armate, schimburi de focuri, victima si criminal cu capetele despicate de gloante - asa s-ar putea sintetiza ce s-a petrecut ieri dimineata in zona Caransebesului. Alarma s-a dat pe la 5 dimineata, cand doua persoane, cu fetele acoperite de fesuri si inarmate cu un pistol-mitraliera cu patul de lemn taiat, au jefuit benzinaria Menheim Oil, aflata pe Drumul National 6 Timisoara - Bucuresti, in apropierea localitatii Slatina Timis, la aproximativ 20 km de Caransebes. "Au intrat peste noi in bar si ne-au cerut sa scoatem tot ce avem. De la mine au luat 100.000 si un pachet de tigari, iar de la fata de la bar a luat toate incasarile. Ne-au inchis intr-o camera si au adunat tot ce le-a trebuit - combina muzicala, cateva tuburi de Ness si doua cartuse de tigari. Dupa aceea, pe mine si pe inca un turc ne-au scos sa mergem la etaj, ca sa vada si acolo de bani. Patronul le-a spus ca nu are nici un leu si i-au luat pachetul de tigari", isi amintea ieri cu groaza unul dintre cei aflati in benzinarie. Mascatii si-au continuat aventura la benzinaria Sadoveana Oil, aflata la o aruncatura de bat. Au intrat in bar si au procedat dupa acelasi tipic. "Am crezut ca e o gluma si in prima faza n-am vrut sa le dau nimic. Am crezut ca e o jucarie, pana la urma am vazut ca mitraliera era pe bune. Un sofer de Tulcea, care isi alimentase masina, a intrat pana la toaleta. Cand a iesit, mascatii erau in treaba. ala cu mitraliera i-a luat celularul. Au disparut in noapte, dupa ce au luat toti banii din incasari", a povestit barmanita. Intre timp, la Politia din Caransebes s-a dat alarma. In numai 15 minute, politistii au blocat intreaga zona, fiind inchise drumurile spre Timisoara si spre Herculane. Echipele coordonate de seful IPJ Caras-Severin, comisarul-sef Aurica Bordea, au plecat in cautarea atacatorilor. Talharii au fost localizati la vreo 3 km de locul jafurilor, pentru ca mergeau pe jos. Politistii i-au gasit pe un camp, intre localitatile Slatina Timis si Ilova. Cei doi au fost somati sa se opreasca, numai ca barbatul a tras mai multe rafale de pistol-mitraliera spre politisti. Acestia au replicat cu cateva focuri de avertisment trase in aer. "Era complet incercuit, nu avea cum sa scape", a explicat comisarul-sef Bordea. Prima retinuta de politisti a fost Buhai Ana Ionela, de 16 ani, din satul Valisoara. Partenerul acesteia, Matase Gabriel, de 27 de ani, din Suceava, care s-a stabilit ulterior ca avea antecedente penale, a decis sa nu se lase prins viu. A proptit arma in pamant si a indreptat teava spre gat. Glontul i-a despicat practic craniul in doua, creierii fiindu-i aruncati la cativa zeci de metri. Langa cadavru a fost descoperit un pistol-mitraliera care mai avea opt cartuse in incarcator si unul pe teava. Verificand arma, politistii au stabilit ca este pistolul-mitraliera furat in noaptea de 10/11 septembrie a.c. de la U.M. 01172 Caransebes. Reamintim ca una din santinelele care asigurau securitatea depozitului militar a sustinut ca a fost atacata si dezarmata de pistolul-mitraliera si incarcatorul cu 30 de cartuse de razboi. Soldatul a fost arestat la vremea respectiva, dar pana ieri arma nu a fost gasita. Primele cercetari ale politistilor au stabilit ca Matase si pustoaica de 16 ani traiau in concubinaj de aproape sase luni de zile. Barbatul lucra ca zilier prin comunele din jurul Caransebesului. Dupa cateva ore de ancheta, fata avea sa confirme banuielile politistilor - Matase avea legatura si cu disparitia unui gardian public, care era cautat de politistii din Caransebes inca din 21 noiembrie. Iancu Humita, de 38 de ani, din Rusca Teregova, casatorit, tatal a doi copii, a plecat in seara zilei de 21 noiembrie, la ora 19, de la lucru. Ultima oara a fost vazut in viata in jurul orei 23,30, in Caransebes, in compania unei femei, dupa care a disparut fara urma. A doua zi, politistii au descoperit masina gardianului impotmolita pe un drum forestier din Poiana Rusca. Vehiculul era abandonat si incendiat complet. In portiera stanga spate au fost descoperite mai multe urme de gloante, iar la vremea respectiva aripa a fost trimisa pentru expertiza la Bucuresti. In timpul anchetei, Buhai Ana Ionela a recunoscut: "Prietenul meu l-a impuscat pe gardian. Eu nu am tras in nimeni". Cadavrul gardianului Humita a fost descoperit ieri, in jurul orei 13, pe malul raului Timis, la aproximativ 25 km de Caransebes, langa balastiera de la Poiana Buchin. Matase l-a omorat pe gardian cu trei focuri de arma, unul distrugandu-i craniul, dupa care l-a dezbracat si l-a aruncat in Timis. Deasupra a pus un sac plin cu var si cateva crengi, pentru a masca trupul neinsufletit. Cadavrul a fost scos din apa de "mascatii" de la DPIR. La ora inchiderii editiei, procurorii militari continuau cercetarile pentru a se stabili cu exactitate modul in care a ajuns arma la Matase - daca acesta l-a atacat pe soldatul aflat de paza sau a cumparat-o de la el. De asemenea, investigatiile continua pentru a se stabili conditiile in care gardianul a fost asasinat si motivul pentru care acesta a fost executat. Faptul ca Matase s-a impotmolit cu masina se explica prin aceea ca el nu avea permis de conducere.