sâmbătă, 19 septembrie 2009

Romania fara stea

In arestul unde vegeteaza, consilierul guvernamental Fanel Pavalache e cu siguranta foarte trist. Afara ploua cu decoratii peste guvern si matale esti aicea, il compatimesc colegii de celula. Pai, da, ofteaza Pavalache, spaga e sfanta, baieti, da', ascultati-ma pe mine, si onoarea conteaza - hai, nu Steaua Romaniei, da' un Serviciu Credincios, un Pentru Merit putea sa-mi dea si mie Michi, c-a zis ca ne desparteam prieteni. America ar fi bagat acum Romania in NATO si daca la putere ar fi ramas Nicolae Ceausescu, asa cum a bagat si Bulgaria prinsa vanzand arme lui Saddam Hussein. Am rostit aceasta fraza la televizor, n-as mai fi vrut s-o repet in scris. Romania trebuia si merita sa intre in NATO, si nu de-acum, ci inca din 1997 - pentru potentialul uman pe care il ofera o tara mare, un popor crestin, european, abandonat in urma cu o jumatate de veac de Europa. Din nefericire insa, nu pentru asta ne-a blagoslovit Washingtonul la Praga. Sa trecem peste, mi-am spus si mi-am impus, important e ca suntem in NATO. O clipa am sperat ca actuala conducere a tarii va avea bunul simt sa dea slava Dumnezeului zambitor din curcubeu si sa faca ciocul mic, apucandu-se de treaba inca de a doua zi pentru a confirma aceasta calificare nesperata, o utopie cu numai un an si ceva in urma. Amice, esti idiot, imi sugereaza, iata, cu promptitudine, d-nii Iliescu si Nastase. O ploaie de stele se va pravali incepand de maine asupra guvernului Romaniei, ministri, secretari de stat si cine-or mai decide ministerele, asupra consilierilor prezidentiali de la Cotroceni, asupra unor parlamentari merituosi, in cap cu dl. Vacaroiu. Dl. Iliescu il propune la decorare cu Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce pe premierul Nastase; premierul isi propune toti ministrii pentru gradul de Cavaler al aceleiasi Stele. Ministrii isi propun secretarii de stat si tot asa... Cu totul, se fac vreo 600 de ordine si medalii. Cum e de neconceput sa ramana pe dinafara, lui Hagi al Finantelor, nea Nicu Vacaroiu - SOV, i se va da medalia parlamentara Vulturul Romanesc. Consilierului prezidential Ioan Talpes musai sa i se decerneze si o medalie comemorativa "Pedofilia salveaza Romania". Ministrul informatiilor publice, Vasile Dancu, va fi decorat pentru meritul de a fi promovat cu indarjire anticipatele, concept cu care i-am grabit pe americani sa ne bage in NATO si o sa rupem usa la UE. Iar capul hidrocefal al Armatei Romane, dl. Ioan Mircea Pascu, in caz ca ia si el Steaua Romaniei cu Mare Cruce, ar trebui sa dea zisa cruce ziaristilor romani prea curiosi, carora le-a comunicat in murmurul de stupefactie al presei din tarile NATO ca "viata e scurta, iar sanatatea un bun de pret". Chiar ca se simte lipsa lui Pavalache, dar un colt al stelei d-lui Serban Mihailescu e si pentru el... Spatiul nu-mi permite sa evidentiez meritele tuturor celor care vor fi blazonati de presedintele Iliescu. Totusi, trebuie sa amintesc ca domnul presedinte declara ziarului Adevarul, intr-un interviu pentru 21 noiembrie, ca "Invitarea la NATO este meritul Romaniei, al intregii societati". Dupa cum se vede, numita Romania a zburat de pe lista d-lui presedinte de parca ar fi fost o vrajitoare sau o catelusa cu acest nume si a aparut in schimb floarea PSD - cum spunea si dl. Iliescu: "Deci, eu cred ca a fost o acumulare, este meritul politic al tuturor fortelor politice". Pesedistilor li se dau stele, Romaniei i s-a luat. Au ramas olarii, preotii, cartografii si telefonistele decorati de decor... Decorarea generala si reciproca este si semnul molcomirii unei sfasietoare lupte politice care ne-a inlacrimat pe toti, intre palatele Cotroceni si Victoria. "Nu e cazul sa ne batem cu pumnii in piept", zicea presedintele Iliescu catre PSD-ul nemultumitilor gen Podgoreanu. Abia acum inteleg talcul spuselor prezidentiale: nu va bateti cu pumnii, ca va dau eu ceva de pus in piept. "Declansam cu toate fortele lupta anticoruptie", ii racnea dl. Iliescu in ureche d-lui George W. Bush, care zambea asurzit, nu prea intelegand cu cine se cearta. Dl. presedinte al nostru se certa, de fapt, cu premierul Nastase, nu la usa cortului, ci a Parchetului National Anticoruptie. La randul sau, premierul ameninta ca daca nu se fac anticipate, atunci "dupa Praga" vine o remaniere la sange, caci cu 27 de ministere suntem guvernul cel mai obez din Europa - de fapt, avertisment pentru ministrii "iliescieni" din echipa sa. Uitase sa precizeze ca intai ii decoreaza pe toti si pe urma ii remaniaza. Azi, peste toate acestea se asterne clinchetul binefacator al decoratiilor... Dupa ce poporul s-a uitat luni de zile cu mainile in falci si caciula pe ceafa la "razboiul civil" al Puterii, acum i se ofera privilegiul sa priveasca si pupaturile, masa si dansul.