De la Unirea cea Mare la integrarea in NATO

Unirea cea Mare de la 1 Decembrie 1918 a fost cel mai important eveniment pe care l-au construit si l-au trait romanii. Era, atunci, momentul de varf al istoriei nationale nu numai pentru ca implinise "pohta" atator si atator generatii, nu numai pentru ca el consacra inca o data triumful dreptatii istoriei, ci pentru ca avea consecinte uriase asupra destinului neamului nostru. Unirea a oprit de la pieire o parte importanta a romanimii, stopand procesele deznationalizatoare la care aceasta era supusa. Milioane de romani ardeleni au fost pastrati langa trunchiul etnic din care faceau parte. Transformand Bucurestiul in Capitala tarii intregite, locul din care de mult soarele rasare pentru toti romanii, actul de la 1 Decembrie 1918 a impulsionat in acelasi timp energiile natiunii, le-a asezat pe fagasul potrivit pentru valorificarea lor corespunzatoare in campul creatiei de orice fel. Nu-i de mirare deci ca perioada interbelica a fost una fara precedent sub raportul constructiei economice si spirituale a Romaniei. Acest efort s-ar fi soldat desigur cu sporuri creative mai mari, daca mai multi factori, mai ales de natura externa, n-ar fi obligat natiunea romana sa nu-si poata dedica intreaga putere creatoare dezvoltarii materiale si culturale, cheltuind importante forte si energii pentru a apara constructia statala a Romaniei Mari. O fericita coincidenta face ca la aniversarea de astazi a Unirii celei Mari romanii sa traiasca un alt eveniment de anvergura istorica: invitarea tarii noastre sa adere la Organizatia nord-atlantica. Daca acum 84 de ani se uneau provinciile in granitele aceluiasi stat, astazi, prin gestul NATO de la Praga, romanii sunt chemati sa fie parte a structurilor nord-atlantice, sa se alature celei mai puternice organizatii politico-militare a lumii contemporane. E, intr-un fel, tot o unire. Sunt recunoscute astfel noile realitati romanesti, este afirmata trebuinta ca Romania sa-si gaseasca locul firesc la care o recomanda si trecutul si, deopotriva, clipa de fata. Insa acest gest implica o imensa responsabilitate, intr-un fel asemanator cu raspunderile pe care in 1918 Romania trebuia sa si le asume. Ca in 1918, cand strangerea laolalta a neamului nostru solicitase si eforturi, si noul drum al tarii fusese pavat cu destule dificultati. Si astazi trebuie infruntate provocari, depasite greutati, inlaturate obstacole, platite costuri, poate grele. Prezenta in NATO nu e un simplu galop de sanatate, nu aduce numai avantaje si mai ales nu le aduce imediat. Clasa politica, factorii de decizie au de trecut un examen care nu-i usor deloc, astfel incat ceea ce trebuie sa-si asume poporul roman in perioada urmatoare sa nu aiba drept urmare noi suferinte, pentru un popor si asa greu incercat.