sâmbătă, 29 august 2009
Denis e giulestean cu acte in regula
Dupa tentativa esuata din 1996, cand a incercat sa se transfere la Rapid, internationalul roman Denis Serban a ajuns in cele din urma la gruparea de sub Podul Grant. Dorit cu ardoare de antrenorul Viorel Hizo, dar si satul sa stea pe tusa la Valencia, Denis a acceptat oferta giulestenilor, urmand sa imbrace tricoul visiniu in acest retur de campionat. Intr-o conferinta de presa care a semanat cu cele organizate de marile cluburi din lume, mijlocasul roman a fost prezentat oficial ieri ca jucator al Rapidului. Si ca tacamul sa fie complet, iar venirea sa sub comanda lui Hizo sa fie ca la carte, Denis a semnat contractul cu gruparea giulesteana chiar in cadrul conferintei de presa, la care au fost prezenti si presedintele giulestean, Marian Albu, "vicele" Constantin Zotta, directorul sportiv al Rapidului, Paul Cazan, si impresarul Victor Becali. Mai mult, ca un club care se respecta, Rapid a pregatit pentru noua achizitie si tricoul de joc, cu numarul 22, tricou care i-a fost inmanat de vicepresedintele "visiniilor", Constantin Zotta. "Multa bafta, noroc si sa luam campionatul", i-a urat acesta lui Denis, care a primit din partea suporterilor rapidisti un steag cu culorile clubului feroviar. "Si suporterii si conducerea clubului, toti mi-au facut o primire de exceptie si sper ca prin evolutiile mele sa le multumesc cum m-au multumit ei pe mine chiar din prima zi la Pro Rapid", a spus emotionat Denis. Intrebat cum crede ca va fi primit si cum se va simti in Ghencea, la meciul dintre Steaua si Rapid, internationalul roman a spus ca "nu va fi nimic special. Voi fi primit la fel ca in Stefan cel Mare sau pe alt stadion din tara, la fel cum nu exista nici un adversar mai puternic, toti adversarii Rapidului, de la prima clasata, la echipa de ultimul loc, fiind de temut". Desi a fost plecat o perioada destul de lunga din tara, noul rapidist a spus ca este la curent cu ceea ce se intampla in fotbalul intern si in campionat in special. "Stiu cam 80 la suta despre campionat, cunosc turul care a fost, majoritatea fotbalistilor, multi antrenori si nu e foarte schimbat de cand am plecat", a spus Denis, care, intrebat pe ce post si-ar dori sa joace la Rapid, a raspuns ca in centru ar da cel mai bun randament. Imediat dupa aceasta ceremonie, Denis Serban a plecat spre Poiana Brasov, acolo unde echipa antrenata de Viorel Hizo se afla in cantonament pana duminica. Cealalta achizitie a Rapidului, Bogdan Stelea, este asteptat sa soseasca joi seara, urmand ca vineri sa semneze si el contractul cu gruparea de sub Podul Grant.