sâmbătă, 21 februarie 2009

Ţiriac jr. se însoară mâine cu Maria Marinescu

Ceea ce părea o bârfă mondenă, apoi o glumă de 1 aprilie, s-a concretizat într-o cununie-şoc. Ion Ion Ţiriac chiar se însoară cu Maria Marinescu! Ieri, cei doi au făcut o vizită la Primăria sectorului 1 pentru a-şi depune actele.

De ceva timp
, Maria Marinescu şi Ion Ion sunt văzuţi des împreună, în ipostaze care-i trădează drept iubiţi. Ultima dată, acum o săptămână, au fost văzuţi la o petrecere privată din clubul "Celia Bar", situat în centrul Capitalei. Ieri, însă, cei doi amorezi au pus la punct detaliile cununiei civile, extrem de apropiate.

În jurul prânzului, cuplul a mers la Primăria sectorului 1 unde şi-a depus actele necesare căsătoriei civile. Cununia anului ar urma să fie miercuri, la ora 10.00, cu toate că legea spune că programarea unui astfel de eveniment se face cu 15 zile înainte. După formalităţile de la oficiul stării civile, fosta iubită a lui Chivu a "fugit" la restaurantul "Casa de David", din zona Herăstrău, unde s-a întâlnit cu o prietenă blondă.

Mai bine de o jumătate de oră, Maria i-a povestit acesteia, în maşină, cum va deveni soţie de miliardar. Când chelnerul de la restaurant i-a adus punga cu mâncarea comandată, fetele s-au despărţit, iar Maria a plecat în trombă, spre noua locuinţă din cartierul Floreasca.

În tot acest timp, viitorul mire se pare că era în biroul
său cu un avocat şi stabilea posibilele "clauze" ale contractului prenupţial. Surse apropiate lui Ion Ion ne-au spus că juniorul e, de câteva zile, într-o stare euforică, iar tatăl lui, plecat cu afaceri în străinătate, a aflat abia ieri că urmează să devină socru.

Ion Ion a avut iubiri statornice

Ion Ion Ţiriac este unul dintre cei mai disputaţi burlaci din România, averea tatălui său, magnatul Ion Ţiriac, cel mai bogat om de afaceri român, contribuind decisiv la charmul său personal. Cu toate că statutul i-ar fi permis, Ţiriac jr. nu s-a dovedit un aventurier sentimental, remarcându-se mai degrabă prin relaţii amoroase statornice. Prima sa idilă care a atras atenţia publicului a fost cea cu Raluca Sandu, fiica preşedintelui FRF, Mircea Sandu.

După despărţirea de fosta jucătoare de tenis, a urmat o relaţie de şase ani cu Ileana Lazariuc, de care s-a despărţit anul trecut. De atunci, fiul cel mare al lui Ion Ţiriac nu a mai avut nici o legătură serioasă, cu toate că o parte a presei a speculat o logodnă secretă cu Andreia de la "Trident".

Designerul a avut numai iubiţi celebri

De cealaltă parte a baricadei, Maria are şi ea o colecţie de iubiţi celebri. Creatoarea a fost ani la rândul iubita omului de afaceri Boby Păunescu, pe care l-a pierdut în favoarea Monicăi Bârlădeanu.

În viaţa Mariei au apărut apoi Tudor Vasile, băiatul fostului premier al României, şi fotbalistul Cristi Chivu, de care s-a despărţit tocmai când se înteţiseră zvonurile de nuntă. Vedeta nu stă nici ea mai prejos la capitolul "pedigree", fiind fiica adoptivă a omului de afaceri Mihai Bujor Sion, nimeni altul decât cel considerat ca un fiu de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

Ţiriac jr. i-a făcut cadou Mariei un Range Rover?

De câteva săptămâni, Maria Marinescu se afişează la volanul unui Range Rover sport, nou-nouţ. Se pare că bolidul, în valoare de aproximativ 80.000 de euro, este un cadou din partea viitorului ei soţ, Ion Ion Ţiriac. Deşi preţul automobilului este fabulos, pentru Maria nu poate fi decât o atenţie, ea declarându-se mare fan Aston Martin, o bijuterie pe patru roţi care poate depăşi lejer suma de 300.000 de euro.

După ce a depus actele la Starea Civilă de la Sectorul 1, Maria Marinescu s-a întâlnit cu o prietenă, şi-a cumpărat mâncare de la un restaurant din Herăstrău şi apoi s-a dus în noua sa locuinţă din cartierul Floreasca