duminică, 14 decembrie 2008
Uzinele Sodice Govora strange 11,5 mil. euro de la actionari
Compania Uzinele Sodice Govora (USG) intentioneaza sa-si majoreze capitalul social cu 37,5 milioane de lei (circa 11,5 milioane de euro), prin emiterea de noi actiuni, pentru investitii si finantarea activitatii curente, a anuntat marti firma. Conducerea propune majorarea capitalului social al companiei prin emiterea a 150 de milioane de actiuni cu valoarea nominala de 0,25 lei, potrivit unui comunicat USG transmis pietei Rasdaq. Firma Ciech, actionarul majoritar, va putea subscrie si prin conversie in actiuni a unei datorii de opt milioane de euro, plus dobanda acumulata pana la data de inregistrare. Actionarii vor discuta propunerea administratorilor la 10 iulie. Compania Ciech din Polonia a preluat, in luna noiembrie a anului trecut, 49,8% din actiunile detinute la Uzinele Sodice Govora de CET Govora si detine in prezent o participatie de 93,14%. CET Govora, aflata in subordinea Consiliului Judetean Valcea, a intrat in posesia actiunilor USG prin conversia unei alte creante detinute asupra fabricantului de produse chimice, in valoare totala de 42,6 milioane lei (12,1 milioane euro).